Iubire e atunci când distanţa îşi face loc între corpurile noastre depăşite de situaţie când durerea cântă în sufletele noastre ca o privighetoare am fost noi oameni fericiţi cu bani, chei şi banane? ca sine stătători individuali singuri unul fără celălalt sau am avea nevoie să ne contopim într-un întreg absolut? atunci când lăsaţi muştele să vină la mine şi să se plimbe în interiorul sufletului meu singuratic putred veştejit de neiubire poate fi dragoste? sau doar sfârşitul unei cafele savurate într-o seară de toamnă în faţa geamului când te văd îmbrăcat ca un gigolo superior stând pe terasa noastră plină de frunze şi amintiri ce pana mea mi-a trebuit mie iubire cu portocale când am la fereastră cel mai bun om care bea ceai de fructe de pădure? eu sunt exact invers decât ciobanul din fabulă în loc să iubesc simplu iubesc complicat până la finalul lumii şi chiar nu înţeleg de ce s-au inventat bananele dacă nu le mănânc decât atunci când nu mai am nimic dulce în casă exact ca aceia care iubesc persoana nepotrivită pentru că încă nu au găsit ceea ce voiau Te mănânc în mintea mea ca pe un griş cu lapte savurându-ţi dulceaţa de deasupra mi se spune din ce în ce mai des maestre pentru că am ajuns o expertă în a mă gândi la fiinţa ta continuu fără oboseală dar tu... ce ai făcut? te tai, bă baiatule, dacă nu eşti pregătit să sărim în timp şi spaţiu şi să nu mai lăsăm această distanţă dată dracului să fie între noi ca o femeie cu sânii la spate îmi plac numai muştele curate curate care abia s-au născut şi încă n-au pus picioarele pe nici un suflet putred şi mirositor noi doi? pentru răsărit suntem făcuţi pentru culori calde şi îmbrăţişări lungi dar nu în ultimul rând suntem făcuţi.. unul pentru celălalt celălalt celălalt...
text scris de Alexandra Daniela Tudura în cadrul cursului de scriere creativă Pe locuri, fiţi gata, scrieţi!