Dac-aş fi o pensulă, ţi-aş picta ochii în închisoarea inimii mele
să poţi privi cu claritate durerea ce-o simt
închisă între oasele mâncate de trecerea timpului
Dac-aş fi o broşă, m-aş alătura în pieptul timpului şi nu l-aş lăsa
să plece fără mine în drumul lui prea lung
Dac-aş fi o furculiţă, aş răstălmăci viaţa mea
şi aş amesteca-o până ar deveni omogenă şi aş putea să mă privesc pe mine din trecut
cu aceeaşi iubire ca şi pe mine de azi
Dac-aş fi o brichetă, m-aş aprinde de fiecare dată când ţi-aş auzi şoaptele
în bătaia lunii pline
Dac-aş fi un creion supradimensionat, aş scrie mare pe poarta Raiului iniţialele noastre
încadrate de o inimioară
Dac-aş fi o şurubelniţă, m-aş repara singură
mi-aş strânge bine şuruburile ieşite din balamalele uşii inimii
să nu mai scârţâie atunci când intră cineva nepotrivit
Dac-aş fi un ruj, aş tresări atunci aş ajunge întins pe buzele persoanei potrivite
Dac-aş fi o radieră, aş şterge din mintea fiecărui om intenţia de a fi rău nemotivat
Dac-aş fi o ruletă, aş aluneca de pe pământ până la nori
să măsor cât de sus se află mintea unui îndrăgostit
atunci când se gândeşte la marea sa iubire
Dac-aş fi o cameră de fotografiat, aş vrea să pot poza înăuntrul oamenilor
să vedem cât de frumos este interiorul celui de lângă noi
Text scris de Alexandra DANIELA TUDURA ÎN Cadrul atelierului de scriere creativă Pe locuri, fiţi gata. scrieţi
