Dac-aş fi o şurubelniţă, m-aş repara singură

scris de 

Livia

 pe 

28 octombrie 2021

Dac-aş fi o pensulă, ţi-aş picta ochii în închisoarea inimii mele

să poţi privi cu claritate durerea ce-o simt

închisă între oasele mâncate de trecerea timpului

Dac-aş fi o broşă, m-aş alătura în pieptul timpului şi nu l-aş lăsa

să plece fără mine în drumul lui prea lung

Dac-aş fi o furculiţă, aş răstălmăci viaţa mea

şi aş amesteca-o până ar deveni omogenă şi aş putea să mă privesc pe mine din trecut

cu aceeaşi iubire ca şi pe mine de azi

Dac-aş fi o brichetă, m-aş aprinde de fiecare dată când ţi-aş auzi şoaptele

în bătaia lunii pline

Dac-aş fi un creion supradimensionat, aş scrie mare pe poarta Raiului iniţialele noastre

încadrate de o inimioară

Dac-aş fi o şurubelniţă, m-aş repara singură

mi-aş strânge bine şuruburile ieşite din balamalele uşii inimii

să nu mai scârţâie atunci când intră cineva nepotrivit

Dac-aş fi un ruj, aş tresări atunci aş ajunge întins pe buzele persoanei potrivite

Dac-aş fi o radieră, aş şterge din mintea fiecărui om intenţia de a fi rău nemotivat

Dac-aş fi o ruletă, aş aluneca de pe pământ până la nori

să măsor cât de sus se află mintea unui îndrăgostit

atunci când se gândeşte la marea sa iubire

Dac-aş fi o cameră de fotografiat, aş vrea să pot poza înăuntrul oamenilor

să vedem cât de frumos este interiorul celui de lângă noi

Text scris de Alexandra DANIELA TUDURA ÎN Cadrul atelierului de scriere creativă Pe locuri, fiţi gata. scrieţi

dacă ți-a plăcut de mine, shareuiește-mă:)