Să zicem că ajungi să supraviețuiești până la final. Și e un final fericit. Îl iubești, te iubește, sunteți împreună. Și e cu happily ever after. Dar ce e after?
Te-ai mai îndrăgosti cunoscând dinainte toată drama, crizele și îmi bag p..a/ ovarele, plec*?
Netul e plin de sfaturi cum să-l cucerești, cum să-l înebunești în pat, cum să fii sexy, ce poziții să încerci.
Ce atâta chin pe Platon, Ovidiu, y Gassest să înțeleagă iubirea, mitul androginului și sufletul pereche?
Niște habarniști. Un search pe youtube cum să te vrea #sexy&rea
și gata treaba.
Iubirea a ajuns să echivaleze cu un know how de cum să/top 10 + 1 poziții să.
Ideea căutării unei Miss Perfect sau a unui The One este ceea ce face ca cele mai multe relații să eșueze. Fiindcă ne îndrăgostim și apoi ne dăm seama că nu e chiar așa cum am crezut. Că Lucrurile nu sunt perfecte. Fiindcă nu au cum să fie. Și personal, nici nu cred că ar trebui să fie perfecte. Dracului, am sta ca ploșnițele fără să depunem nici cel mai mic efort și pa evoluție. Și cu toate astea, suntem îndemnați din toate sursele să căutăm perfecțiunea: în sex, în relații, în iubire, în carieră, în viață.
Nu vrem atâți bani cât avem nevoie, vrem foarte mulți bani.
Nu vrem să ne facem treaba profi, vrem să fim faimoși. Să ne vadă târgu’.
Nu vrem un suflet mișto, vrem să arate bine.
Nu vrem o relație, vrem no expectations.
Nu vrem pasiune și suflet pereche. Vrem o relație fără bătăi de cap.
Nu vrem să iubim mișto și total, vrem să nu fim singuri/e.
Nu vrem iubire, vrem căsătorie, copii, mașină și vilă cu piscină.
Unul din factorii cei mai nocivi asupra mentalului colectiv în ceea ce privește iubirea sunt poveștile de tip Romeo și Julieta. Care încep încă din copilărie cu basmele cu Prințesa salvată de Făt Frumos și continuă până la comediile romantice hollywoodiene în care Făt Frumos ia chipul unui bad boy care se transformă în good guy pentru Ea, Prințesa.
Revistele glossy contribuie și ele la acest tipar de frumusețe tip Barbie, care nu vizează o femeie puternică și încrezătoare în sexualitatea ei, ci o păpădie lipsită de personalitate a cărei viață/fericire sunt co-dependente de un El. (vezi articolele de tipul cum să săruți perfect, cum să-i atragi atenția, cum să-l cucerești în pat).
Deși conținutul țintește spre un public feminin, de foarte multe ori acesta îl are ca punct de interes pe El- bărbatul care trebuie sedus, captivat și ținut într-o stare de perpetuă fascinație astfel încât să nu se plictisească sărăcuțul și să ajungă să-și aline angstul metafizic în brațele vreunei alte demoizele-.
Nelipsitele rubrici de Frumusețe, Modă și Vedete, unde accentul cade din nou pe un tipar al femeii ideale-slabă, înaltă, atrăgătoare și tânără (fuck the rest) nu fac decât să întărească un mental care în loc să împuternicească femeia, să o facă să se simtă bine în pielea ei, o subjugă unor tipare de perfecțiune fizică, sexuală și emoțională.
Și totuși aceste reviste se vor destinate femeilor.
Oare?
Problema cu aceste povești este una singură:
NU EXISTĂ.
Și nu pentru că n-ar fi posibilă acea iubire care ‘depășește timpul și spațiul’, a la Romeo și Julieta, deși nu știe nimeni cum ar fi fost povestea dacă cei doi nu s-ar fi sinucis. Poate că ar fi ajuns doi pensionari senili, suferind de Alzheimer, plictisiți unul de moarte de celălalt. Sau poate că el ar fi devenit un alcoolic și ea o casnică obeză. Sau poate nu. Dar ideea e, aceste povești ‘perfecte’ care ne sunt livrate nu sunt posibile dintr-un motiv cât se poate de simplu: nu există aceste tipologii de perfecțiune umană: Prințesa Superbunăciune, virginală și pură sau Făt-Frumosul curajos, voinic, care ar trece prin foc pentru tine.
Da, poate exista Prințesa Superbunăciune, dar poate să fie o bunăciune crizată. Sau o bunăciune superficială. Sau o bunăciune combinată cu altul. Sau o bunăciune care suferă de tot felul de complexe. Sau o bunăciune care te iubește cu o pasiune de-ți sar capacele dimineața, iar seara îți dă cu ceva în cap (cu la fel de multă pasiune) fiindcă i s-au pus piticii.
Da, poate exista Făt-Frumosul, dar poate să fie frumos și atât. Sau poate să fie frumos și să ți-o tragă pe la spate. Sau să nu vrea o relație. Sau să vrea o relație dar să nu fie dispus să ‘treacă prin foc’ pentru tine.
Da, poate să fie iubirea Aia, dar poate să fie pasiune și atât. Sau poate să fie prietenie și atât. Sau poate să fie Tot dar să fie platonic și să nu se întâmple niciodată.
Ideea că ar exista undeva un Mister/Miss Perfect e un scenariu care conduce mai degrabă spre un egocentrism și o lene crasă decât spre o metafizică a sufletelor pereche.
Raportând orice relație amoroasă la tiparul ăsta de perfecțiune, nu facem decât să ne transformăm în niște leneși aroganți care atunci când dau de greu (se confruntă cu ‘adevăratul Făt-Frumos/Prințesa’), fug și abandonează.
Fix contrariul acelui ‘orice’, a acelei ‘salvări din turn/trecut prin foc pe care teoretic le faci când iubești.
Cât timp vom raporta iubirea romantică la genul ăsta de tipare de frumusețe/perfecțiune all inclusive, nu vom găsi niciodată ‘prințesa/făt-frumosul’. Și chiar dacă îl găsim, e foarte posibil să trecem pe lângă ea/el, căutând cu disperare acel Mister/Miss Perfect și a poveștii ‘they lived happily ever after’.
